În fiecare an, în viața Comunității Rușilor Lipoveni din Tulcea sărbătorirea Zilei Rusiei  prilejuiește bucuria și obligația de a ne gândi la pământul țării unde s-au născut strămoșii noștri, de a rememora jertfa staroverilor pentru păstrarea moștenirii religioase și, nu în ultimul rând, de a ne mândri că aparținem poporului care a dat atât de mult culturii universale.

Aceste idei au fost subliniate la începutul momentului festiv dedicat Zilei Rusiei în cuvântul său de dl.Andrian Ampleev, președinte al CRL din Tulcea, moment ce s-a desfășurat la Centtrul Cultural „Vicol Ivanov” al CRL din Tulcea, duminica, 11 iunie 2017 în fața a peste 100 de conaționali. De asemenea, dl. președinte a transmis și felicitările și urările Consulului General al Federației Ruse la Constanța Vladimir Volcov cu ocazia vizitei sale la Cosulatul General la invitația d-lui consul și a soției domniei-sale în data de 8 iunie 2017.

La sărbătoarea noastră a participat și dl. Primar al Municipiului Tulcea Constantin Hogea, care a adresat calde felicitări asistenței, încheindu-și cuvântul cu urarea noastră С праздником!

Spectacolul prezentat de cele patru formații artistice a fost un prilej fericit de a împleti măiestria  artistică a tuturor generațiilor ce activează în cadrul comunității. A debutat cu o suită de cântece populare rusești înterpretate de senioarele corului „LODKA”, urmate de cei mai mici artiști, dansatori de 7-9 ani, apoi de cei de vârstă gimnazială ce au prezentat un dans tematic marinăresc iar perfecțiunea dansului fiind demonstrată încă o dată de prestația formației „MOLODȚΔ.În încheiere, corul „LODKA” pe acordurile Kalinkăi a acompaniat-o  pe tânăra noastră artistă Amelian Diana, laureata a multor concursuri naționale, care și-a demonstrat virtuozitatea prin arcușul viorii sale. Toate momentele artistice au fost aplaudate îndelung de toți cei prezenți.

Am avut în acest an oaspeți din Franța și alte zone ale țării, care ne-au felicitat și ne-au urat să continuăm munca artistică ce o depunem.

Aducem calde mulțumiri sponsorului  principal al acțiunii d-lui Victor Iancu, directorul Societății „Europolis”, prin amabiliratea căruia am reușit la sfârșitul spectacolului să continuăm dialogul în jurul platourilor încărcate cu produse de patiserie, cântecul continuând să răsune și în foaierul centrului cultural al comunității.

Am împletit bucuria sărbătoririi Zilei Rusiei cu acțiunea caritabilă de a strânge fonduri pentru ajutorarea micului Luca, copil de  trei anisuferind de o boală necruțătoare, reușind să depunem în contul Luca la BCR suma de 5.3333 lei în lei și valută. Mulțumim pe această cale preotului paroh al Bisericii „Înățarea Domnului” Oprea Ilie pentru aportul substanțial la colectarea sumei depuse și tuturor celor ce au contribuit la realizarea acesteia.

Dumnezeu să-l aibă în pază pe Luca și fie ca viața să-i fie lungă și fericită.

Prof. Natalia Romanov Neumann